Workshop-ul cu tema “Inovare în cercetarea științifică – posibilităţi de finanţare şi promovare în scrierea academică în domenii socio-economice”online
În data de 27.01.2022, în cadrul proiectului cu titlul “Creșterea performanței instituționale prin dezvoltarea infrastructurii și ecosistemului de cercetare de excelență transdisciplinară în domeniul socio-economic (PERFECTIS)” au fost organizate și desfășurate în sistem online, în corelație cu obiectivele și activitățile planificate ale proiectului, conferința de lansare a proiectului insoțită de workshop-ul cu tema “Inovare în cercetarea științifică – posibilităţi de finanţare şi promovare în scrierea academică în domenii socio-economice”online.
Organizatorii din partea Academiei de Studii Economice din București din București au fost dna prof. univ. dr. Alina Mihaela Dima, Prorector cu cercetare științifică, dezvoltare și inovare din ASE și dna prof. univ. dr. Margareta Florescu, Director al Institutului de Cercetări Avansate al ASE.
Conferința de lansare a urmărit să promoveze obiectivele și acțiunile acestui proiect important pentru cercetarea din ASE, cât și rezultatele previzionate a se obține în urma implementării acestuia.
Organizarea workshop-ului a fost corelată cu scopul conferinței, evenimentul având rolul de a stimula interesul cadrelor didactice, cercetători, doctoranzi pentru cercetare științifică în domenii noi, moderne economice: economia experimentală, economia circulară si de mediu, cercetări asupra comportamentului utilizatorilor în rețele sociale online și big data, business si economie și mai ales de a încuraja scrierea de articole stiințifice publicate în reviste cu recunoaștere internațională in domenii de interes major socio-economic. În acest sens,au fost prezentate abordări și surse de finanţare a publicării de articole ştiinţifice disponibile pentru membrii ASE, precum și posibilități de colaborare în plan național și internațional.
La aceste evenimente au participat peste 100 de cercetători, din ASE, din universități și institute de cercetare din România, dar și specialiști din străinătate.
În deschiderea lucrărilor, dl. Rector al ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor a subliniat importanța cercetării pentru universitatea noastră și contribuția majoră a acesteia la realizarea strategiei instituționale. Dl Rector a adresat un mesaj de salut numeroasei asistențe participante și a evidențiat rolul pe care ASE îl are ca unitate de elită în domeniul educației universitare și al cercetării de excelență, insistând asupra deschiderii instituționale către colaborări valoroase cu parteneri naționali și internaționali.
Dna prof. univ. dr. Alina Mihaela Dima, Prorector cu cercetare științifică, dezvoltare și inovare din ASE, a accentuat preocupările managementului ASE privind dezvoltarea resurselor umane din universitate implicate în cercetare, modernizarea infrastructurii de cercetare și implementarea de noi modalități care să stimuleze cercetarea de excelență într-o viziune modernă.
Lectorii prezenți la aceste lucrări au prezentat teme care au abordat cercetarea pe mai multe paliere. Dl. Victor Velter, Expert Biroul de Scientometrie și Biblioteci Universitare Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării UEFISCDI, a prezentat tema “Informarea Documentarea realizată PERFECT(IS) premisă pentru un articol PERFECT(IS)”, explorând procesul de publicare în revistele cotate ISI, dar și modalitățile de accesare și înțelegere a funcționalității diferitelor baze de date internaționale.
Dna Angela SUTAN, PhD, HDR de l’Université Bourgogne Franche Comté a prezentat tema ,,Cum îți face viața mai ușoară economia experimentală,, arătând modalități inovatoare în care poate fi abordată cercetarea, atât prin prisma conținutului, cât și al impactului economic și social.
Dl. Valentin Lazăr, Director DMCI din ASE, a prezentat tema „Susținerea în anul 2022 a publicării de articole în reviste de prestigiu din domeniile de interes ASE”. În cadrul prezentării au fost menționate mecanismele instituționale prin care cercetătorii din ASE sunt stimulați să publice articole în domeniile considerate importante pentru ASE.
Dna prof. univ. dr. Margareta Florescu, Director al Institutului de Cercetări Avansate al ASE a prezentat și dezbătut informațiile importante ale proiectului cu titlul: ,,Creșterea performanței instituționale prin dezvoltarea infrastructurii și ecosistemului de cercetare de excelență transdisciplinară în domeniul socio-economic, ID 585, CTR 42 PFE, acronim PERFECTIS.
Ceilalți lectori din ASE București, Prof. univ. dr. Mihai Cristian ORZAN, Prof. univ. dr. Adriana DAVIDESCU, Conf. univ. dr. Dragoș HURU, Conf. univ. dr. Carmen TRICĂ, au prezentat laboratoarele de specialitate care urmează să fie înființate în cadrul proiectului, accentuând obiectivele specifice și modalitățile de acțiune specifice fiecăruia dintre acestea.
Considerăm că aceste acțiuni au răspuns nevoilor de informare și de continuă dezvoltare a competențelor de cercetare pentru specialiștii din ASE, abordând cercetarea științifică într-un mod global, cu accent pe elementele de inovare necesare în această perioadă de pandemie și oferind posibilitatea de a cunoaște mai bine orientările strategice în domeniul cercetării din ASE, cât și posibilitățile de colaborare pentru proiectele interdisciplinare cu impact relevant din punct de vedere educațional, economic și social.