Misiune & Obiective

ARI este o unitate academică de cercetare avansată, ce funcționează în cadrul Academiei de Studii Economice din București, cu rolul de a contribui la     creșterea gradului de inovare și dezvoltare tehnologică, a performanței academice și a excelenței în cercetarea fundamentală și aplicativă.

Valorile fundamentale care stau la baza activității ARI sunt:

  • Suportul real și motivarea cadrelor didactice, a cercetătorilor, doctoranzilor și a altor entități interesate să participe la conceperea și implementarea activităților de cercetare multi-disciplinară și a proiectelor internaționale, cu scopul de a-și îmbunătăți abilitățile de cercetare, precum și activitatea didactică sau alte inițiative științifice;
  • Corectitudine, transparență și etică în aplicarea criteriilor optime în procesul de derulare a proiectelor de cercetare sau în evaluarea și promovarea cercetătorilor sau a cadrelor didactice;
  • Diseminarea corectă și completă a rezultatelor științifice obținute în activitatea de cercetare;
  • Protejarea proprietății intelectuale, ca rezultat generat de activitatea științifică, prin susținerea unei atitudini intransigente împotriva plagiatului;
  • Consecvență în derularea unor activități de cercetare inovatoare, creative și axate pe subiecte de interes global, conectate totodată la procesul educațional cu o calitate ridicată.

De asemenea, ARI își propune drept obiective, următoarele:

  • inițierea și desfășurarea unor activități de cercetare științifică avansată / proiecte de cercetare, cu caracter interdisciplinar, prin participarea centrelor de cercetare ale ASE, școlilor doctorale și a cercetătorilor afiliați și neafiliați centrelor de cercetare, compatibile și comparabile cu preocupările existente în acest domeniu pe plan internațional, pentru punerea în valoare a avantajelor competitive ale ASE;
  • atragerea / accesarea unor resurse financiare destinate unităților de cercetare similare (institutelor de cercetare ale universităților), pe plan național și internațional;
  • creșterea capacității de atragere de finanțare pentru cercetare prin identificarea de surse destinate acestui domeniu și formularea de propuneri de proiecte în competițiile naționale și internaționale, pentru toate proiectele de cercetare cu caracter interdisciplinar din ASE, care presupun participarea unor cercetători din cel puțin două centre de cercetare existente în cadrul ASE;
  • coagularea unor poli de excelență în cercetare și susținerea, în cadrul ASE, pe baze competitive, din resursele proprii ale universității sau atrase, a unor programe și proiecte de cercetare pe subiecte de interes major la nivel internațional, european, național și instituțional, îndeosebi pentru tineri cercetători;
  • abordarea prin proiectele de cercetare a provocărilor societale majore identificate în documente strategice precum Strategia Europa 2020 și Strategia Națională de Cercetare și Inovare 2014-2020;
  • inițierea unor relații de colaborare științifică și academică între ARI și alte institute și centre de cercetare din țară și din străinătate; – dezvoltarea unui cadru de exprimare a unor puncte de vedere pe teme majore din domeniul economic și social, de interes național;
  • oferirea unor stagii de cercetare unor personalități științifice sau dezvoltarea unor programe de fellowship, pe baze competitive, pentru atragerea unor resurse umane de calitate (de tip brain gain);
  • creșterea calității producției științifice prin elaborarea de cărți și articole publicate în edituri și reviste cotate în fluxul principal de publicații precum și susținerea, din resurse proprii, a participării membrilor ARI la conferințe internaționale de prestigiu;
  • organizarea de conferințe științifice / seminarii științifice / manifestări științifice de înalt nivel, cu participarea unor personalități cu activitate recunoscută pe plan național și internațional.